Obiceiurile de consum TV și video ale românilor în 2019

Românii încă preferă televiziunea liniară în fața formatelor online, iar 36% dintre români și-ar schimba furnizorul de servicii TV pentru o ofertă mai bună de canale HD și Ultra HD

Studiul “Indicele consumului de televiziune în România 2019” realizat de SES pe piața video din România oferă date despre obiceiurile de consum video și TV ale românilor, o imagine în profunzime despre obiceiurile de vizionare, televiziunea liniară vs. conținutul online, serviciile de video streaming, calitatea imaginii și conținut.

Tendințe în consumul video în 2019

Timpul petrecut de români în fiecare zi în fața televizorului rămâne ridicat. În medie, în 2019, românii urmăresc 3.3 ore de TV în timpul săptămânii (Luni-Vineri) și 3.7 ore în timpul weeken-ului. Tinerii (18-34) petrec cu o oră mai puțin în fața televizorului decât persoanele în vârstă (+55) – 2.9 ore vs.3.9 ore, în medie, în timpul săptămânii.

Programele TV liniare continuă să rămână cele mai urmărite. Conform studiului, două treimi dintre respondenți spun că urmăresc conținut video online pe sau de pe internet, în medie, 2.3 ore în fiecare zi a săptămânii și 2.5 ore în weekend – cu 1.2 ore mai puțin ca TV.

Serviciile de video streaming devin populare. Aproape jumătate dintre români (45%) au, în 2019, un abonament la o platformă de streaming video, față de 7% în 2016. Cele mai populare servicii video de streaming sunt Netflix (22% dintre respondenți au un abonament) și HBO GO (15%).

Televiziunea liniară este disponibilă acum oricând și oriunde, datorită creșterii în popularitate a platformelor online oferite de operatorii TV. Platformele de live streaming ale programelor TV pot fi urmărite pe device-uri mobile sau prin intermediul aplicațiilor mobile și sunt incluse, de cele mai multe ori, gratuit în oferta de televiziune și/sau internet. 28% dintre români au un abonament la o astfel de platformă. 

Cele mai populare sunt Digi Online (13%), urmată de Telekom TV (11%), Orange TV GO (8%) și Horizon Go de la UPC (5%), potrivit studiului. Deviceul cei mai utilizat pentru a urmări conținut video pe/de pe internet este smartphoneul (jumătate dintre respondenți îl folosesc), urmat de calculator (27%) și televizor (27%).

Opțiunea pentru calitate HD și UltraHD

Rezoluția HD pentru conținutul TV a devenit obligatorie pentru cei mai mulți telespectatori, datorită tehnologiei HD care este din ce în ce mai prezentă în gospodării și a canalelor TV care și-au crescut calitatea imaginii. Și, pentru că rezoluția HD devine normă, trendul migrează spre UltraHD (4K). Potrivit studiului, aproape 70% dintre români preferă să se uite la TV la calitate HD (doar 21% nu acordă importanță calității imaginii). Cât despre rezoluția 4k, 60% dintre respondenți au aflat despre această nouă tehnologie, iar 1 din 10 români recepționează un canal UltraHD. Mai mult, 22% dintre români spun că ar fi dispuși să plătească mai mult pentru canale UltraHD și 36% și-ar schimba actualul furnizor de servicii TV pentru o ofertă mai bună de canale HD și UltraHD.

În gospodăriile românilor, televizoarele HD sunt o prezență comună. Studiul arată că 3 din 4 români (73%) dețin un televizor HD, iar 18% unul UltraHD. Numărul televizoarelor cu tub catodic a scăzut în 2019 la 30%, de la 47% în 2017. Creșterea cea mai pronunțată a fost înregistrată de televizoarele Smart TV – 55% dintre respondenți au afirmat că au cel puțin un televizor smart, față de 44% în 2017. Majoritatea dețin un televizor cu ecran plat non-smart (69%).

 

Romania 2019. Indexul consumului de televiziune

Ce urmăresc românii la televizor

Conform studiului realizat de SES, știrile sunt cel mai urmărit program de către români: 82% dintre respondenți afirmă că urmăresc știri, același procent ca în 2016. Dacă interesul pentru știri a rămas constant în ultimii ani, interesul pentru filme a înregistrat cea mai mare creștere. Filmele sunt al doilea cel mai urmărit program, cu 71% dintre opțiuni în 2019, față de 65% în 2016. Apoi, printre cele mai urmărite programe TV urmează documentarele (57%), emisiunile de entertainment/audiență generală (57%), serialele (51%), sport (43%) și talk show-uri (39%). Pentru tineri (18-34 ani), filmele sunt cel mai urmărit program TV (74%, față de 68% știri), în timp ce în mediul rural știrile sunt mai urmărite decât în mediul urban (86% vs. 78%).

Studiul a vrut să afle care este alegerea finală a românilor în materie de canale tv. “Dacă ați fi pe o insulă pustie și ați putea avea acces la un singur canal TV, care ar fi acela?” – au fost întrebați participanții la studio. PRO TV a fost principala alegere (27%), urmat de Antena 1 (9%), Kanal D(8%), TVR1 (5%) și HBO (4%).

Dacă ar trebui să aleagă un tip de canal TV pe o insulă pustie, mai mult de jumătate dintre români ar alege canale de divertisment/generaliste, urmate de canale de știri (12%) și filme (10%). Vârstnicii (+55 ani) înclină spre canale de știri (20%), în timp de tinerii (18-34 ani) aleg canale de filme (17%), mult mai puțin știri (doar 1%).

Piața TV din România

Conform datelor furnizate de ANCOM (Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații), numărul de abonați la serviciile pay TV a crescut în ultimul an cu mai mult de două procente, ajungând la 7.6 milioane. La finalul anului 2018, s-a înregistrat pentru prima dată faptul că numărul de abonați al serviciilor pay TV a depășit numărul de gospodării din România. Datele oficiale ANCOM arată că sunt 102 subscripții pay TV la 100 gospodării din România.

Cu toate acestea, conform studiului, principalul motiv pentru care românii își aleg furnizorul de servicii TV rămâne “singurul disponibil în zona în care locuiesc”, cu 22% dintre răspunsuri. Totuși, acest răspuns a marcat o scădere în ultimii ani: de la 37% în 2015, la 32% în 2017.

Importanța acordată pachetului de servicii și prețului este pe un trend crescător față de 2016. 16% dintre români au afirmat că în 2019 și-au ales furnizorul de servicii TV pentru că oferea cel mai bun preț pentru pachetul de servicii (de la 7% în 2016). Mai mult, jumătate dintre respondenți și-ar schimba furnizorul de servicii TV pentru o ofertă de preț mai competitivă.

Alegerea furnizorului pe baza criteriului calității imaginii a scăzut – de la 16% în 2015, la 6% în 2019. Calitatea imaginii a devenit un standard considerat implicit, în special pentru abonații TV prin cablu. Calitatea imaginii este mai importantă pentru abonații DTH, față de abonații la TV prin cablu: 12% vs. 4%.

România 2019. Indexul consumului de televiziune.
2.01 MB